Articole

Contestatie decizie concediere pe motive disciplinare (absenta de la locul de munca pe o perioada mai mare de 3 zile).

O cauza foarte dificila prin prisma faptului ca reclamantul a absentat de la serviciu pe o perioada mai mare de 2 saptamani, absente constatate prin condica de prezenta si chiar prin recunoasterea acestuia la interogatoriu. Am reusit , chiar fara audiere de martori, sa demonstram ca acesta nu a absentat din rea vointa ci datorita unui complex de imprejurari de care nu se face vinovat in totalitate doar el , ci si conducerea institutiei unde era angajat. Am scos in evidenta, inclusiv prin intrebarile formulate in cadrul interogatoriului nostru, anumite erori facute de catre angajator in actele emise, inclusiv in cercetarea disciplinara efectuata, lipsa indeplinirii unor prevederi din legislatia muncii astfel incat instanta a admis contestatia noastra si a dispus inlocuirea sanctiunii desfacerii contractului de munca cu sanctiunea reducerii salariului de baza pe 3 luni cu 10 % dispunand totodata reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior si obligarea angajatorului la plata salariului si celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat. Desi angajatorul a declarat apel, acesta a fost respins la Curtea de Apel Craiova, hotararea ramanand definitva iar reclamantul reluandu-si activitatea la locul de munca respectiv.

CODUL DE PROCEDURA PENALA ACTUALIZAT

PARTEA GENERALA
Titlul I – REGULILE DE BAZA SI ACTIUNILE IN PROCESUL PENAL
Capitolul 1 – SCOPUL SI REGULILE DE BAZA ALE PROCESULUI PENAL

Art. 1 – Scopul procesului penal
Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

Citește mai mult

NOUL COD PENAL

PARTEA I: PARTEA GENERALA

TITLUL I: Legea penala si limitele ei de aplicare

CAPITOLUL I: Principii generale

Art. 1: Legalitatea incriminarii

(1)Legea penala prevede faptele care constituie infractiuni. Citește mai mult

LEGEA NR.188/1999 PRIVIND STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI

Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009

Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 29/05/2007
Versiunea a fost consolidata cu urmatoarele prevederi:

  • OUG nr. 229/2008
  • OUG nr. 3/2009

OUG nr. 37/2009

 

Capitolul I – Dispozitii generale
Citește mai mult

CODUL MUNCII

  • Titlul I – Dispozitii generale

    Capitolul I – Domeniul de aplicare

Art. 1
(1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Citește mai mult

DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PE MOTIVE DISCIPLINARE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalui Dolj pe reclamanta P.M.R.. careia angajatorul ii desfacuse contractul de munca din motive disciplinare. Am reusit sa inlatur toate sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca reclamanta nu savarsise abaterile disciplinare de care fusese acuzata, motiv pentru care instanta a dispus anularea dispozitiei de concediere, reintegrarea în postul ocupat anterior si plata drepturilor salariale restante, respectiv salariile indexate, majorate şi reactualizate, aferente perioadei de la data emiterii deciziei de concediere şi până la plata efectivă.
In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamanta fiind reincadrata pe postul detinut.

DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PE MOTIVE DISCIPLINARE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalui Dolj pe reclamanta C.C.M. careia angajatorul ii desfacuse contractul de munca din motive disciplinare sustinand ca in calitate de conducator al institutiei respective ar fi incalcat mai multe prevederi legale si ar fi savarsit mai multe abateri. Am reusit sa inlatur toate sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca reclamanta nu savarsise abaterile disciplinare de care fusese acuzata, motiv pentru care instanta a dispus anularea dispozitiei de concediere, reintegrarea în postul ocupat anterior si plata drepturilor salariale restante, respectiv salariile indexate, majorate şi reactualizate, aferente perioadei de la data emiterii deciziei de concediere şi până la plata efectivă.
In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamanta fiind reincadrata pe postul de conducere detinut.

CONTESTATIE DECIZIE CONCEDIERE

DIFICULTATEA cazului a constat in faptul ca angajatorul (o societate comerciala pe actiuni) a decis desfacerea contractelor individuale de munca ale mai multor salariati din motive economice dispunand totodata si desfiintarea posturilor ocupate de catre acestia.Pentru cei  care au apelat la serviciile mele am reusit pe langa reintegrarea pe postul avut anterior deciziei de concediere si despagubiri constand in salariile indexate,majorate si reactualizate plus alte drepturi la care erau indreptatiti.Analizand decizia de concediere am observat mai multe vicii si incalcari ale dispozitiilor legale pe care le-am invocat in fata instantei si am obtinut admiterea actiunilor prin sentintele civile pronuntat de Tribunalul Dolj in dosarul nr. XXX/63/2009 si dosarul nr.XXX/63/2009,hotarari definitive si executorii

DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PE MOTIVE DISCIPLINARE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalui Dolj pe reclamanta M.A.E. careia angajatorul ii desfacuse contractul de munca din motive disciplinare sustinand ca ar fi incalcat mai multe prevederi legale si ar fi savarsit mai multe abateri grave. Am reusit sa inlatur sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca reclamanta nu savarsise toate abaterile disciplinare de care fusese acuzata si ca acestea nu prezinta o gravitate atat de mare, de natura sa conduca la desfacerea contractului de munca, putandu-i-se aplica o alta sanctiune mai putin drastica. Instanta a admis actiunea si a dispus anularea dispozitiei de concediere, înlocuirea sancţiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancţiunea reducerii salariului de bază cu 10% ,pe o perioadă de 3 luni, reintegrarea pe postul deţinut anterior emiterii deciziei si obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă. In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamanta fiind reincadrata pe postul de detinut.

ANULARE DECIZIE CONCEDIERE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2015 al Tribunalui Dolj pe reclamantul S.T. care fusese concediat de catre angajator pentru motive care nu tin de persoana salariatului determinate de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat. Am reusit sa inlatur toate sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca practic acel post nu fusese desfiintat ci se numea altfel precum si faptul ca decizia de incetare a contractului de munca era nelegala, motiv pentru care instanta a dispus anularea acestei decizii si reintegrarea contestatorului în postul ocupat anterior. Totodata a dispus obligarea angajatorului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, aferente perioadei de la data emiterii deciziei de concediere şi până la plata efectivă.
In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamantul fiind reincadrat pe postul detinut.