Articole

Avocati drept penal Dolj

Obligarea mostenitorilor unei persoane decedate la plata cheltuielilor efectuate de catre o ruda a defunctului in favoarea acestuia

Am aparat pe paratul V.L.I. in dosarul nr. 881/201/2015 al Judecatorei Calafat, care impreuna cu fratle sau fusesera chemati in judecata de matusa acestora (sora tatalui lor decedat) pentru a-i obliga sa-i achite sumele de bani pe care sustinea reclamanta ca le-ar fi cheltuit cu tatal paratilor, respectiv, tratamente medicale, drumuri, imbunatatiri ale casei, cheltuieli de inmormantare. Am reusit sa dovedim prin tot probatoriul administrat, inclusiv martorii propusi de reclamanta, ca din tot ce a solicitat, reclamanta contribuise doar partial la cheltuielile cu inmormantarea. Initial, procesul a inceput la Judecatoria Calafat, apoi s-a declinat comeptenta Judecatoriei Bailesti, care i-a admis reclamantei toate sustinerile. Impotriva acestei hotarari am formulat apel, iar Tribunalul Dolj l-a considerat intemeiat astfel incat a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de noi, respingand ca prescris capătul de cerere privind contributia reclamantei la reconstructia casei De asemenea instanta de apel a respins capătul de cerere din actiunea reclamantei privind suma de 10000 lei, cheltuieli pentru tratament medical, ca nefondat. A ramas valabil partial doar plata unei parti din cheltuielile de inmormantare, pe care clientul meu le si recunoscuse in fata instantei la interogatoriu.

Anulare datorie catre furnizorul de energie electrica

In dosarul nr. xxxxx/215/2015 al Judecatoriei Craiova, am aparat pe reclamamntul V.I. in contradictoriu cu CEZ, obiectul dosarului fiind anulare act emis de catre furnizorul de energie electrica prin care acesta facturase o suma foarte mare de bani (50.000 lei) in sarcina clientului meu. Sustinea CEZ ca aceasta suma de bani ar reperezenta energia electica consumata de V.I. prin bransare nelegala la reteaua de curent electric. Am contestat aceasta suma ca nefiind calculata in confomitate cu prevedrile legale, in cazua facandu-se si doua expertize tenhice din care a rezultat o datorie mult mai mica a reclamantului. Prima instanta, in ciuda acestor expertize si a probelor din dosar a respins actiunea reclamantului. Am declarat apel iar la Tribunalul Dolj am reusit sa obtinem o hotarare prin care a fost retinuta in sarcina reclamantului o datorie de 15.000 lei in loc de 50.000 cat solicitase CEZ ul.

PLANGERE IMPOTRIVA REZOLUTIEI SAU ORDONANTEI PROCURORULUI DE NETRIMITERE IN JUDECATA

Am aparat in dosarul nr. XXX/215/2013 pe partea vatamata S.C.SF.SRL intr-o cauza in care, la urmarirea penala, la Parchet, se dispusese neinceperea urmaririi penale impotriva suspectilor, si am reusit sa conving instanta sa ne admita plangerea si sa dispuna trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea începerii urmăririi penale faţă de reprezentantii legali ai SC C. SA sub aspectul săvârşirii infractiunilor de fals în declaratii si participatie improprie la savarsirea infractiunii de fals intelectual

SECHESTRU JUDICIAR

acestia refuzand restituirea si folosindu-l in scop personal. Judecatoria Craiova ne-a respins initial actiunea considerand ca nu ar fi indeplinite conditiile legale pentru a se institui sechestru, respectiv nu am fi dovedit imprejurarea ca paratii ar distruge tractorul pana la terminarea procesului de revendicare aflat pe rol. Am formulat apel impotriva acestei hotarari, am sustinut si de ce bunul se afla in pericol de a fi distrus, astfel incat am convins instanta de apel de legalitatea si temeinicia solicitarii noastre, motiv pentru care Tribunalul Dolj ne-a admis apelul, a dispus instituirea sechestru judiciar asupra bunului mobil tractor, obligand totodata, pârâtii catre reclamanta la plata cheltuielilor de judecata facute la fond si apel.

DESPAGUBIRI ASIGURARE AUTO

In dosarul nr.XXX/215/2011 al Judecatoriei Craiova, am obtinut admiterea unei actiuni de despagubiri in urma unui accident auto impotriva unei importante societati de asigurare, hotarare ce a ramas definitiva prin respingerea recursului societatii asiguratoare la Tribuanlul Dolj. Am reusit sa dovedesc ca reclamantul C.F. era indreptatit sa obtina despagubiri pentru daunele suferite la masina in urma unui accident auto produs chiar din vina acestuia deoarece detinea o polita CASCO, toate aceastea chiar impotriva existentei unui raport de expertiza ce dadea castig de cauza societatii de asigurari.

ANULARE DECIZIE DE IMPUTARE PREJUDICIU

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2015 al Tribunalului Dolj pe C.I. impotriva caruia unitatea de invatamant la care fusese director emisese o decizie prin care il obliga sa plateasca o importanta suma de bani considerandu-se ca ar fi prejudiciat scoala prin contractarea unor lucrari de constructie. Am dovedit ca nu se face vinovat si ca decizia nu este intemeiata, instanta dispunand anularea acesteia si exonerarea reclamanului de la plata sumei de bani. Institutia scolara nu a mai declarat apel in cauza.

DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PE MOTIVE DISCIPLINARE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalui Dolj pe reclamanta P.M.R.. careia angajatorul ii desfacuse contractul de munca din motive disciplinare. Am reusit sa inlatur toate sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca reclamanta nu savarsise abaterile disciplinare de care fusese acuzata, motiv pentru care instanta a dispus anularea dispozitiei de concediere, reintegrarea în postul ocupat anterior si plata drepturilor salariale restante, respectiv salariile indexate, majorate şi reactualizate, aferente perioadei de la data emiterii deciziei de concediere şi până la plata efectivă.
In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamanta fiind reincadrata pe postul detinut.

DESFACERE CONTRACT DE MUNCA PE MOTIVE DISCIPLINARE

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalui Dolj pe reclamanta C.C.M. careia angajatorul ii desfacuse contractul de munca din motive disciplinare sustinand ca in calitate de conducator al institutiei respective ar fi incalcat mai multe prevederi legale si ar fi savarsit mai multe abateri. Am reusit sa inlatur toate sustinerile angajatorului, sa dovedesc ca reclamanta nu savarsise abaterile disciplinare de care fusese acuzata, motiv pentru care instanta a dispus anularea dispozitiei de concediere, reintegrarea în postul ocupat anterior si plata drepturilor salariale restante, respectiv salariile indexate, majorate şi reactualizate, aferente perioadei de la data emiterii deciziei de concediere şi până la plata efectivă.
In cauza, societatea angajatoare a declarat apel, apel ce a fost respins de catre Curtea de Apel Craiova, reclamanta fiind reincadrata pe postul de conducere detinut.

CONTESTATIE DECIZIE CONCEDIERE

DIFICULTATEA cazului a constat in faptul ca angajatorul (o societate comerciala pe actiuni) a decis desfacerea contractelor individuale de munca ale mai multor salariati din motive economice dispunand totodata si desfiintarea posturilor ocupate de catre acestia.Pentru cei  care au apelat la serviciile mele am reusit pe langa reintegrarea pe postul avut anterior deciziei de concediere si despagubiri constand in salariile indexate,majorate si reactualizate plus alte drepturi la care erau indreptatiti.Analizand decizia de concediere am observat mai multe vicii si incalcari ale dispozitiilor legale pe care le-am invocat in fata instantei si am obtinut admiterea actiunilor prin sentintele civile pronuntat de Tribunalul Dolj in dosarul nr. XXX/63/2009 si dosarul nr.XXX/63/2009,hotarari definitive si executorii

Pagini

Domenii de activitate

DOMENII DE ACTIVITATE

Drept civil
Dreptul familiei
Drept administrativ
Dreptul muncii
Drept comercial si bancar
Drept penal

Contact

Adresa: Str. Maresal Alexandru Averescu, Nr. 13,
Craiova, Judet Dolj
Tel. mobil: 0722 702838
Fax: 0351 413 506
Mail: irinatutuianu@avocatdolj.ro
Website: www.avocatdolj.ro

Trimiteți-ne e-mail

3 + 4 = ?

Avocat online

Raspundem online intrebarilor dumneavoastra

Cabinetul nostru de avocat va sta la dispozitie pentru consultanta juridica gratuita online.

Cum Functioneaza avocatul online?
(regula este prima consultatie se ofera gratuit)

  1. Completati formularul de contact a consultatiei juridice
  2. Veti fi contactat pe e-mail in cel mai scurt timp.

0 + 1 = ?

Acasa

CABINET DE AVOCAT IRINA TUTUIANU


Cabinet de avocat Irina Tutuianu are ca titular pe avocat Irina Tutuianu, fiind infiintat in anul 1998 in cadrul Baroului de avocati Dolj.

Avocat Irina Tutuianu are posibilitate de reprezentare la orice instanta din Romania, indiferent de gradul acesteia: judecatorie, tribunal, curte de apel sau Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, precum și la orice Parchet și organ de urmărire penala sau la alte instituții ale statului!

Clientii cabinetului beneficiaza de un pachet complet de servicii juridice de calitate, incluzand atat asistenta si reprezentare in instanta, cat si consultanta juridica si redactare acte. De asemenea, clientii au parte de cel mai bun raport-calitate pret, existand posibilitatea achitarii onorariului si in rate.

Pentru a veni in intampinarea intereselor clientilor, cabinetul colaboreaza cu reputati specialisti din alte domenii juridice : experti, notari publici, executori judecatoresti, traducatori autorizati

Pentru rezultatele obtinute si pentru recunoasterea activitatii profesionale desfasurate pana in prezent, bibliografia doamnei avocat Irina Tutuianu a fost publicata in editia 2009 a Enciclopediei Personalitatilor din Romania WHO IS WHO.

Pe langa domeniile de activitate ale avocatului dolj – printre paginile acestui site, puteti gasi spetele cazurilor de succes:
DREPT CIVIL
DREPTUL FAMILIEI
DREPT ADMINISTRATIV
DREPTUL MUNCII
DREPT COMERCIAL
DREPT PENAL

CABINET DE AVOCAT IRINA TUTUIANU


„Jur sa respect si sa apar Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile omului si sa eercit profesia de avocat cu cinste si demnitate.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu!”

Avocat Dolj – Irina Tutuianu

3 + 5 = ?

Raspundem online intrebarilor dumneavoastra

Cabinetul nostru de avocat va sta la dispozitie pentru consultanta juridica gratuita online.

Cum Functioneaza avocatul online?
(regula este prima consultatie se ofera gratuit)

  1. Completati formularul de contact a consultatiei juridice
  2. Veti fi contactat pe e-mail in cel mai scurt timp.

Adresa: Str. Maresal Alexandru Averescu, Nr. 13,
Craiova, Judet Dolj
Tel. mobil: 0722 702838
Fax: 0351 413 506
Mail: irinatutuianu@avocatdolj.ro
Website: www.avocatdolj.ro