Articole

OUG NR.80/2013

OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013

.

Art. 1

(1)Acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă.

Citește mai mult

NOUL COD DE PROCEDURA CIVILA (2)

Art. 627
Rolul activ al executorului judecătoresc
(1) În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.
(2) Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îi va cere debitorului, în condiţiile legii, lămuriri în scris în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.
(3) Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea cu rea-credinţă de informaţii incomplete atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 188 alin. (2). Citește mai mult

NOUL COD CIVIL IN VIGOARE DIN 01 OCTOMBRIE 2011 (2)

Constructiile si instalatiile aflate in legatura cu zidul comun Art. 664
(1) Oricare dintre coproprietari are dreptul sa sprijine constructii ori sa instaleze grinzi in zidul comun cu obligatia de a lasa 6 centimetri spre celalalt coproprietar si
fara a afecta dreptul acestuia de a sprijini constructiile sale ori de a instala propriile grinzi in zidul comun.
(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul sau pana in jumatatea zidului, in cazul in care ar dori sa instaleze el insusi grinzi ori sa
construiasca un cos de fum in acelasi loc. Citește mai mult

NOUL COD CIVIL IN VIGOARE DIN 01 OCTOMBRIE 2011 (1)

Titlul PRELIMINAR – Despre legea civila **)

———
**) Dispozitiile de punere in aplicare a titlului preliminar sunt cuprinse in art. 8 din Legea nr. 71/2011.
Capitolul I – Dispozitii generale
Izvoarele dreptului civil Art. 1
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzantele si principiile generale ale dreptului.
(2) In cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele, iar in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului. Citește mai mult

LEGEA NR.188/1999 PRIVIND STATUTUL FUNCTIONARILOR PUBLICI

Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009

Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 29/05/2007
Versiunea a fost consolidata cu urmatoarele prevederi:

  • OUG nr. 229/2008
  • OUG nr. 3/2009

OUG nr. 37/2009

 

Capitolul I – Dispozitii generale
Citește mai mult

CODUL MUNCII

  • Titlul I – Dispozitii generale

    Capitolul I – Domeniul de aplicare

Art. 1
(1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Citește mai mult

ANULARE DECIZIE DE IMPUTARE PREJUDICIU

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2015 al Tribunalului Dolj pe C.I. impotriva caruia unitatea de invatamant la care fusese director emisese o decizie prin care il obliga sa plateasca o importanta suma de bani considerandu-se ca ar fi prejudiciat scoala prin contractarea unor lucrari de constructie. Am dovedit ca nu se face vinovat si ca decizia nu este intemeiata, instanta dispunand anularea acesteia si exonerarea reclamanului de la plata sumei de bani. Institutia scolara nu a mai declarat apel in cauza.

CONDITII RASPUNDERE CIVILA

Am aparat in dosarul nr.XXX/63/2016 al Tribunalului Dolj pe paratul C.I., care in calitate de fost director al reclamantei ar fi semnat un contract de executie lucrari, prin care ar fi prejudiciat reclamanta cu o suma mare de bani. Dificultatea cauzei a constat in faptul ca acel prejudiciu a fost constatat printr-o Decizie a Curtii de Conturi in urma efectuarii unui control la unitatea administrativa teritoriala de care apartinea si institutia reclamanta. Am reusit sa dovedesc ca paratul nu se face vinovat de acel prejudiciu atat timp cat acea decizie nu a fost contestata de catre entitatea controlata, desi a avut dreptul de a o contesta. In aceasta situatie, in care unitatea verificata nu a inteles sa-si valorifice dreptul la actiune, contestand in mod legal acea Decizie, nu poate pretinde ulterior recuperarea acestui prejudiciu de la parat. Instanta a respins actiunea reclamantei ca neintemeiata avand in vedere faptul ca nu sunt intrunite conditiile raspunderii materiale si nici ale raspunderii civile delictuale neexistand vinovatia clientului meu in producerea prejudiciului si nici o legatura de cauzalitate intre fapta acestuia si prejudicul constatat.